Ideea de autoapărare acoperă o gamă foarte diversă de situații, însă coordonatele principale ale ideii de apărare a integrității personale se regăsesc la confluența dintre reacția la agresiune și situația definită de legislație drept ”legitimă apărare”.

Dacă s-ar formula o definiție a conceptului în discuție, cu siguranță că se poate afirma că  autopărarea este o modalitate eficientă prin care victima unei agresiuni fizice își poate apăra integritatea fizică, folosind inteligența și stăpânirea de sine, fără a depăși cadrul legal al apărării.

Deși, la o primă vedere se poate crede că reacția de apărare împotriva unei agresiuni poate fi același lucru cu legitima apărare, lucrurile nu stau chiar așa. Diferența principală este dată de faptul că – în vreme ce reacția la agresiune este un mix de fiziologie a stresului, pregătire psihologică și antrenament specific, legitima apărare este clar definită de legislație.

(Codul Penal. Legitima apărare – art. 44: (1) Nu constituie infracțiune fapta prevăzută de legea penală, săvârșită în stare de legitimă apărare. Este în stare de legitimă apărare acela care săvârșește fapta pentru a înlătura un atac material, direct, imediat și injust, îndreptat împotriva sa, a altuia sau împotriva unui interes obștesc, și care pune în pericol grav persoana sau drepturile celui atacat ori interesul obștesc.

(2) Este de asemenea în legitimă apărare și acela care din cauza tulburării sau temerii a depășit limitele unei apărări proporționale cu gravitatea pericolului și cu împrejurările în care s-a produs atacul.)

Așadar există situația în care persoana aflată în situația de a se apăra împotriva unei agresiuni fizice, deși  are dreptul să o facă trebuie să țină cont de faptul că apărarea sa trebuie să fie proporțională cu gravitatea pericolului și cu împrejurările în care s-a produs agresiunea. Dacă aceste condiții nu sunt respectate există riscul ca, în fața legii, tocmai victima care se apără să fie percepută ca … agresor.

Paradoxal sau nu, acest lucru se poate întâmpla.

Soluția problemei este antrenamentul de autoapărare, adică o metodă de pregăti o reacție care asigură persoanei agresate un răspuns eficient fără a exista riscul de a se transforma din victimă în agresor.

Se impune să clarificăm un lucru: antrenamentul sportiv și cel de autoapărare sunt lucruri TOTAL diferite.

Competiția din sporturile de contact (sau provenite din arte marțiale) au un cadru organizat de desfășurare a activității, au un regulament care stabilește limitele în care activtatea se poate desfășura în condiții de siguranță pentru toți participanții, confruntările sportive se desfășoară în cadrul unor categorii de greutate, sportivii trec prin etape riguroase de pregătire fizică, tehnică, tactică și psihologică pentru meci/concurs, tehnicile periculoase pentru sportivi sunt excluse (tehnici interzise). Mai mult, există un cod de conduită care face ca întreaga confruntare sportivă să se desfășoare într-un mediu securizat emoțional (în ciuda încărcăturii emoționale deosebite), iar miza este – câștigarea unui meci sau a unei competiții.

Situația de autoapărare are alte coordonate: agresiunea se produce în afara unui cadru cunoscut sau anticipat (se poate realiza chiar prin surprindere) și nu respectă ”reguli de angajare a luptei” (agresorul atacă în termenii săi și nu ține cont de vreun regulament de luptă), nu există categorii de greutate, agresorul urmărește controlul sau chiar vătămarea victimei, în manifestarea agresiunii se pot folosi arme/obiecte-armă, mediul în care se produce atacul este (în mod evident) unul nesecurizat emoțional iar miza luptei este – supraviețuirea și evitarea vătămării propriei persoane.

Mai multe informații puteți afla accesând:

http://www.ntvonline.ro/emisiuni/asta-i-via-a/galerie-video/2719