PRINCIPIILE LUPTĂTORULUI DE JUDO

 

1. Voi fi mereu stăpânul gândurilor mele şi voi cultiva numai gânduri bune. În sala de judo îmi voi stăpâni stările sufleteşti pentru a nu îngreuna munca colegilor mei şi a mea.

2. Întotdeauna îmi voi păzi limba pentru a nu rosti cuvinte dispreţuitoare sau supărătoare. Întotdeauna voi spune numai adevărul. Vreau s-ascult de două ori, să judec şi apoi să vorbesc. Pentru aceasta am două urechi şi o singură gură.

3.  Vreau să-mi supraveghez faptele. Voi lupta numai pentru Adevăr, Frumos şi pentru Bine. Niciodată n-am să păgubesc pe cineva prin faptele mele.

4. Voi glumi şi voi râde cu colegii mei, dar niciodată n-am să iau ceva în derâdere, n-am să stric momente solemne. Vreau să mă bucur de tot ceea ce este frumos.

5.  Voi asculta sfaturile antrenorilor şi ale altor judoka mai bine pregătiţi şi voi încerca să le aplic. În situaţii serioase voi rămâne serios. Dacă am alte păreri personale, le voi arăta pe faţă.

6.  La orele de antrenament nu voi practica altceva decât sportul nostru: JUDO. Vreau să-mi concord toate gândurile numai asupra judo-ului. Voi progresa numai străduindu-mă neîncetat să dau maximum de randament. Vreau să ajut şi pe alţii să cunoască judo-ul în splendida sa frumuseţe.

7.  În timpul concursurilor voi lupta curajos şi cinstit. Îmi voi stima adversarul şi mă voi strădui mereu să obţin victorii pentru echipa şi ţara mea. Ca învingător nu mă voi înfumura, iar ca învins voi munci înzecit pentru a mă pregăti.

8.  La durere nu mă voi tângui, demonstrând stăpânire de sine. Nu-mi voi indispune colegii prin urlete şi jeluiri. Voi ierta pe cei ce, cu sau fără vo0ia lor, mi-au pricinuit aceste dureri.

9.  Voi lupta cinstit şi corect, nu mă voi lăuda şi nu voi căuta să ies în evidenţă. Dacă voi fi silit să mă apăr, sau să apăr pe alţii în cazul unui pericol, nu voi porni ca un sălbatec, ci voi folosi forţa şi cunoştinţele mele numai pentru a înfăptui binele şi a apăra devărul.

10.  “Înţeleptul cedează”, spune un vechi proverb. Vreau ca atât în viaţa de zi cu zi, cât şi la antrenamente, să cedez pentru a învinge. Niciodată n-am să fug din laşitate şi nu voi ocoli primejdia arătându-i spatele.

DA, VREAU ACEASTA!
JIGORO KANO

AUTOAPĂRAREA – ÎNTRE REACȚIA LA AGRESIUNE ȘI LEGITIMĂ APĂRARE

Ideea de autoapărare acoperă o gamă foarte diversă de situații, însă coordonatele principale ale ideii de apărare a integrității personale se regăsesc la confluența dintre reacția la agresiune și situația definită de legislație drept ”legitimă apărare”.

Dacă s-ar formula o definiție a conceptului în discuție, cu siguranță că se poate afirma că  autopărarea este o modalitate eficientă prin care victima unei agresiuni fizice își poate apăra integritatea fizică, folosind inteligența și stăpânirea de sine, fără a depăși cadrul legal al apărării.

Deși, la o primă vedere se poate crede că reacția de apărare împotriva unei agresiuni poate fi același lucru cu legitima apărare, lucrurile nu stau chiar așa. Diferența principală este dată de faptul că – în vreme ce reacția la agresiune este un mix de fiziologie a stresului, pregătire psihologică și antrenament specific, legitima apărare este clar definită de legislație.

PRELUNGIREA LUCRĂRILOR DE ÎNTREȚINERE A SĂLII

Emblema sectiei de Ju Jutsu & Judo a CS Pontica

 

Întrucât lucrările de întreținere la sala de sport în care ne desfășurăm activitatea se prelungesc, antrenamentele în cadrul clubului nostru se vor relua începând cu data de 01.02.2012.

ERATĂ – ANTRENAMENTE 2013

Ca urmare a unor lucrări de întreținere ale sălii de sport în care ne desfășurăm activitatea, începerea sezonului de antrenament 2013 se amână pentru data de 23.01.2012.

Va asteptam!

ANTRENAMENTE 2013

Ne face o deosebită plăcere să vă anunțăm reluarea în cadrul clubului nostru a activităților sportive și de autoapărare, după o binemeritată vacanță de sărbători.

Sezonul de antrenament 2013 se va desfășura după următorul program:

Copii (judo)

Miercuri              18:00 – 19:30

Vineri                   18:00 – 19:30

Duminica             09:30 – 11:00

Adulti (jujutsu si autoaparare)

Miercuri               19:00 – 20:30

Vineri                    19:00 – 20:30

Duminica              11:00 – 12:30

Primul antrenament al acestui sezon va avea loc în data de 16.01.2013.

PSIHOLOGIA AUTOAPĂRĂRII – AGRESIVITATEA ȘI FORMELE EI

CS Pontica – curs autoaparare

Agresivitatea și violența sunt realități care se regăsesc de-a lungul întregii istorii umane, indiferent de epocă și de gradul de dezvoltare al civilizației omenești.

Cu toate că societatea actuală are mecanisme de control și de contracarare a comportamentelor agresive, indezirabile, care atentează la viața/siguranța persoanei și îi afectează funcționarea atât în viața privată, cât și în societate (existând legi și instituții de impunere a legii), la nivel individual se menține activă nevoia de a găsi o soluție de limitare a manifestării agresivității altora asupra propriei persoane.

Astfel, devine o necesitate capacitarea persoanei în a face față agresiunii – atunci când aceasta  se produce –  astfel încât că, pe de o parte reacția de apărare să fie eficientă și eficace iar pe de altă parte, să respecte normele legale și să nu victimizeze pe mai departe persoana agresată.

Antrenament – 30.11.2012

Ca urmare a sărbătoririi zilei Sfântului Andrei, antrenamentele Clubului Sportiv Pontica (judo – copii, jujutsu – adulți) programate pentru data de 30.11.2012 nu se vor desfășura.

Următorul antrenament va avea loc duminică, 02.12.2012, în intervalul orar 09:30 – 11:00 (grupa judo – copii), în conformitate cu programul stabilit anterior.

Jujutsu sau Complexitatea luptei fără arme

Fuji San (domnul Fuji) – muntele Fuji

Primele referiri la formele de luptă neînarmată pot fi întâlnite în cele mai vechi izvoare istorice japoneze (Kojiki -„Povestea despre cele vechi”, 712 şi Nihon Shoki – „Cronicile Japoniei din cele mai vechi timpuri ”, 720), care relatează crearea mitologică a ţării precum şi apariţia familiei imperiale. Alte detalii pot fi găsite și în reprezentările care înfăţişează imagini cu luptători sumai no sechie (din care a derivat sumo), ca ritual al Curţilor Imperiale din Nara şi de la Kyoto, desfăşurat în scopuri religioase şi pentru a asigura o recoltă bogată.

Aceste sisteme de luptă fără arme au început să fie cunoscute sub numele de jujutsu, alături de alte denumiri folosite pentru a descrie forme de luptă asemănătoare, în timpul perioadei Muromachi (1333-1568), în conformitate cu densho-urile (documente oficiale ale școlilor marțiale) diferitelor ryu-ha (școli de arte marțiale).

 

MODIFICAREA PROGRAMULUI DE ANTRENAMENT AL CSP

 

La solicitarea unora dintre colegii nostri si ca urmare a stabilirii orarului scolar al tinerilor sportivi ai CSP, ne face placere sa va anuntam modificarea programului de pregatire al clubului nostru.

Asadar, antrenamentele se vor desfasura dupa urmatorul program:

Copii (judo)

Miercuri               18:00 – 19:30

Vineri                   18:00 – 19:30

Duminica              09:30 – 11:00

Adulti (jujutsu si autoaparare)

Luni                    19:00 – 20:30 (jujutsu)

Miercuri              19:00 – 20:30 (autoaparare)

Vineri                  19:00 – 20:30 (jujutsu)

Modificarea intra in vigoare incepand cu data de 24.09.2012.

REPROGRAMAREA ANTRENAMENTULUI DIN DATA DE 15.09.2012 –grupa JUDO (copii)

In data de 15.09.2012, in sala de judo a Complexului National “Lia Manoliu” (Bucuresti) incepand cu ora 11:00, sportivii Clubului Sportiv PONTICA vor concura la competitia de selectie organizata in vederea participarii la J.J.I.F. Balkan Open Championship.

Ca urmare a acestui fapt, antrenamentul grupei Judo (copii) din data de 15.09.2012 (orele 09:30-11:00) se reprogrameaza pentru vineri 14.09.2012 (orele 18:00-19:30).

Antrenamentul grupei Jujutsu si autoaparare (adulti) din data de 14.09.2012 se va desfasura in intervalul orar 19:00 – 20:30.

Uram mult succes colegilor care vor reprezenta CSP la aceasta importanta competitie!

 

Webdesign: Clubul Sportiv Pontica | Contact: pontica.ct[at]gmail.com | Telefon: 0769 695 545; 0722 168 484